Foarte multa vreme am fost o fetita tematoare. O fetita care nu stia ce se intampla cu ea. O fetita care nu iese din cuvantul mamei, si careia ii era teama ca ar putea fi ranita la orice pas sau la orice miscare pe care o face. Astfel, mi-am infranat mult curajul de a fi asa cum mi-as fi dorit sa fiu, sa spun ceea ce simt si ceea ce gandesc, dar si sa fac asa cum simteam sa fiu.

 

Nu mi-a fost usor. Ma temeam sa nu fiu ranita, abandonata, sa nu mi se intample ceva rau. Astfel, din teama, am ajuns sa fiu asa cum altii isi doreau pentru mine sa fiu, si nu asa cum mi-as fi dorit eu sa fiu. Simteam in inima mea emotii foarte puternice si impulsuri la fel de mari pentru a iesi din zona de confort, pentru a face si eu, in sfarsit, ceea ce imi doream sa fac, ceea ce vedeam ca fac oamenii de succes pe care ii admiram. Dar ma simteam slabita. Mi-era teama sa nu mor pe acest drum. Asadar, nu faceam nimic.

 

Bateam pasul pe loc. Mi-as fi dorit din toata inima sa fi iesit din acest cerc vicios. Insa nu vedeam cum. Tot ce mi-as fi dorit ar fi fost sa fiu odata bine, sa ma vad de succes, fara temeri, fara nimic. Insa stiam ca acest lucru nu este posibil dintr-o data. Asa ca am luat-o treptat. Am facut pace cu copilul interior pe care ulterior l-am respins si pe care l-am fortat sa isi puna masti ca sa corespunda unor tipare. I-am cerut iertare pentru faptul ca nu l-am iubit cu adevarat pentru ceea ce este si pentru faptul ca m-am indoit de el.

 

Intotdeauna m-am confruntat cu acest aspect, si anume acceptarea de sine. Mereu, dar mereu, am simtit presiune pe mine din partea alor mei pentru a fi intr-un anume fel, pentru a corespunde anumitor tipare, pentru a fi asa cum trebuie sa fii. Si pana la urma urmei ce sunt aceste tipare? Si de ce sa corespundem lor? De ce sa nu fim acceptati asa cum suntem, in toata splendoarea noastra, cu unicitatea si frumusetea noastra unica? Pentru ce sa renuntam la esenta noastra adevarata?

 

Geneen Roth ne spune ca ” de la convingerea ca nu suntem suficient de bune pornesc toate in viata! De la convingerea ca nu suntem suficient de bune ajungem sa mancam mult, sa inlocuim mancarea cu dragostea, etc. Convingerea mea este ca devenim compulsivi din cauza ranilor noastre din trecut, si a deciziilor pe care le-am luat atunci in privinta stimei noastre de sine – decizii despre capacitatea noastra de a iubi si daca, de fapt, nu meritam sa fim iubiti. Mama a plecat si atunci hotaram ca nu putem sa fim iubiti.

 

Tata este distant emotional si atunci hotaram ca vrem prea mult. Cineva de care suntem apropiati moare si atunci hotaram ca nu are niciun rost sa iubim pe cineva fiindca acest lucru provoaca prea multa suferinta in final. Luam decizii bazate pe felul in care am interpretat ranile si pe ceea ce am facut ca sa ne ferim de-a mai fi raniti in acel mediu. La varsta de 6, 11 ani sau 15 ani hotaram ca dragostea te raneste si ca nu merita nimic, ca nu putem fi iubiti sau ca cerem prea mult si traim tot restul vietii ferindu-ne de a fi raniti din nou. Si nu exista protectie mai buna decat a te inchide intr-o compulsie ” . 

 

Adolescentii mananca compulsiv pe fond emotional, din nevoia de afectiune. Din teama ca daca vor spune ce gandesc, atunci scoala si parintii le vor sari in cap fiindca cer prea multe. Iata cum se distrug sufletele. Exact asa facem si noi. Ajungem sa ne compensam lipsa de afectiune, de iubire, de apreciere cu mancare, cu iesiri in oras pana la 4 dimineata, cu relatii toxice…doar ca sa ne anesteziem durerea din inima!

 

Si te intreb: unde crezi ca vei ajunge in stilul asta? Nicaieri! Nu vei face decat sa te complaci in povestea fetitei ranite, fara sa actionezi ca o femeie asumata, cu respect si stima de sine, care stie ca poate si merita tot ce e mai bun si mai frumos! Continuand sa te agati de povestea fetitei ranite, nu o sa reusesti nimic! E timpul sa actionezi ca o femeie matura!

Nu te mai identifica cu trecutul daca vrei sa traiesti un prezent minunat si un viitor stralucitor! Cat timp continui sa te sabotezi cu ranile din trecut, sa te victimizezi si sa acuzi in stanga si in dreapta, nu vei reusi nimic! Eu zic ca e timpul sa te indrepti spre tine insati si sa incepi sa ai un comportament asumat. Sa incepi o noua viata. Un nou stil de viata.

  1. Cine sunt eu?
  2. Ce imi doresc de la viata?
  3. Cum vreau sa traiesc ?
  4. Ce oameni vreau sa am langa mine?
  5. Cum este acum femeia…….( numele tau ) , fata de fetita………. ( numele tau)  ?
  6.  Ce mesaj ii transmit acum, ca femeie constienta si asumata, fetitei cu inima ranita?

Raspunde-ti in liniste la aceste intrebari, pe o foaie de hartie, in agenda ta sau pe un carnetel si reciteste-le zilnic!

Exprima-te, fii asa cum esti, libera, frumoasa, pentru ca meriti! Pentru ca asta e adevarata libertate si frumusete! Te-ai chinuit destul. Ajunge. E timpul pentru o noua viata. Pentru o viata asa cum meriti. Pentru o viata asa cum simte inima ta. Sa-ti mai spun ca fricile se afla in minte, iar iubirea se afla in inima? Sa-ti mai spun ca din moment ce simti teama, traiesti in mintea ta? Deschide-ti inima, om cu suflet frumos!

 

Deschide-ti inima si traieste! Simte cum iti patrunde iubirea in inima cu fiecare inspiratie pe care o faci, simte cum daruiesti iubire cu fiecare expiratie pe care o faci! Cand inveti sa traiesti in iubire, si nu in teama, toate portile se deschid in fata ta! Deschide-ti inima cu incredere! Alege-te mai des pe tine, decat pe ceilalti! Intoarce-te mai des la tine, decat la ceilalti! Stai linistita, nu sufera nimeni din cauza ca nu-i dai atentie! Ocupa-te de tine!

Cand iti deschizi inima, ranile tale interioare incep sa se vindece!

 

Ia decizia sa devii o super-woman si sa infrunti toate ranile fetitei interioare! Fiindca meriti sa fii o femeie care se bucura de viata, de un stil de viata asumat si implinit!

 

Si totul porneste de la a te lua in brate, a te imbratisa cu iubire si a-ti da seama ca, de fapt, temerile pe care le ai sunt o mare lipsa de iubire si de atentie fata de copilul interior! Incurajeaza-ti copilul interior si vei vedea cum temerile o sa inceapa sa se risipeasca! Deschide-ti inima si paseste cu incredere prin viata! Simte cum fiecare pas pe care il faci e asemenea unui pas de dans, iar tu te manifesti in toata splendoarea ta, ca si cum intregul Univers ti-ar apartine!

 

Te imbratisez cu iubire si incredere,

Diana