Buna, draga mea!

M-am gandit sa abordez un subiect drag mie, si anume ce calitati avem nevoie pentru a fi echilibrate si armonioase.

Toate ne dorim acest lucru. Si nu de putine ori cred ca ne-am intrebat ce avem de facut pentru a reusi sa traim asa cum ne dorim. Stand si analizand lucrurile, uitandu-ma la vietile celor care au succes, am desprins 3 calitati de baza, esentiale le-as spune eu – pe care trebuie sa le dezvoltam astfel incat sa avem stilul de viata pe care il visam si pe care il au vedetele pe care le admiram.

1) Descoperirea talentului, a vocatiei si a viziunii pe termen lung

Aceasta este trasatura de baza, as spune eu, care sta la baza succesului oricarui om.

Cand stii ce iti doresti, la ce esti buna, ce stii sa faci, ce iti place sa faci, acele lucruri fiind totodata si utile si necesare celor din jur – poti spune ca ti-ai descoperit talentul si vocatia.

De aici vine succesul, fericirea si implinirea.

Cand stii cine esti si ce-ti doresti, nu mai ai nicio grija!

Dar, pentru a sti ce-ti doresti, care-ti sunt talentele si viziunea, ai nevoie de multa autocunoastere.

Vreau sa-ti dau un exercitiu eficient, din cartea Ikigai – Secrete japoneze pentru o viata lunga si fericita.

 

Detinerea unui Ikigai clar si bine stabilit, a unei mari pasiuni, ofera satisfactie si fericire si confera un sens vietii. Misiunea acestei carti este sa te ajute sa-l gasesti si sa descoperi numeroase secrete ale filozofiei japoneze pentru o sanatate de durata a corpului, mintii si spiritului”, ne spun autorii cartii.

In momentul in care ai un Ikigai bine definit, poti spune ca te apropii de o viata fericita si implinita.

Secretul este sa fii mereu in armonie cu tine, sa fii echilibrata, sa fii fericita, implinita, si sa iti definesti singura propriul succes, nu sa ii lasi pe altii sa ti-l defineasca.

Din pacate, traim intr-o lume in care putini oameni se cunosc pe ei insisi si stiu ce isi doresc cu adevarat de la viata. M-as bucura sa vad cat mai multi. Majoritatea insa traiesc dupa spusele societatii, stau intr-un job mizerabil pe care il detesta si ajung intr-un final sa isi urasca vietile.

Poate daca ar fi investit mai mult in autocunoastere, ar fi facut alegeri mai constiente si mai asumate.

Asta e cel mai important lucru, cred eu. Sa faci alegeri constiente. Si sa iti dai timpul necesar sa te vindeci, sa te cunosti, sa iti pui ordine in ganduri si in inima. Nu te alearga nimeni la niciun maraton, fa totul in stilul tau. Mi-a placut la nebunie un citat care ma urmareste si acum: „Educi un barbat, educi un barbat. Educi o femeie, educi o intreaga generatie”.

Imi doresc sa te vad o femeie frumoasa la suflet, o femeie care stie cine este, o femeie care straluceste prin puterea ei feminina, prin parfumul ei unic. Nu fugi de tine. Petrece timp cu tine si da-ti seama cine esti si ce-ti doresti. Mai devreme sau mai tarziu, tot va trebui sa faci aceasta munca. Mai bine acum decat prea tarziu, nu? Am incredere in tine!

 

2. Intelepciune si incredere in sine

Oh, draga mea, sa-ti mai spun ca fara incredere in sine nu faci nimic?

Da, sfanta incredere in sine, ea ne ajuta sa trecem cu bine peste toate, sa facem tot ce ne propunem, sa nu ne mai comparam intre noi, sa ne vedem linistite de drumul nostru, fara sa ne mai oprim din cauza micilor obstacole si fara sa ne mai punem singure piedici.

Cand esti inteleapta, intelegi ca misiunea ta ca femeie este aceea sa te bucuri, sa savurezi fiecare clipa, sa fii flexibila, sa stii cand si unde sa te opresti, sa nu disperi atunci cand lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dori.

Sa ai incredere ca poti ceea ce iti doresti. Sa ai incredere in calitatile si punctele tale forte.

Sa nu disperi atunci cand esuezi sau cand nu ti-au iesit planurile asa cum te-ai fi asteptat. Ai rabdare cu tine. Data viitoare sigur va fi mai bine. Ai incredere in tine!

Si intreaba-te mereu: De ce am nevoie in acest moment?

Vei vedea cum iti vei gasi resursele interioare pentru a face tot ceea ce iti doresti!

Despre incredere in sine poti urmari aici acest filmulet:

 

3. Atitudine si respect de sine

Atitudinea pe care o ai fata de tine este vitala.

Cum te privesti pe tine insati? Cum privesti lucrurile din viata ta? E atat de important acest aspect…

Cand ai o atitudine plina de respect fata de tine insati, asa te vor privi si ceilalti.

Cand esti motivata intrinsec sa faci tot ce e bine pentru tine, vei vedea cum totul se va imbunatati pe zi ce trece.

Cand nu iei totul la modul personal, si nu privesti esecurile ca pe niste tragedii, ci ca pe niste experiente si lectii de viata, deja esti cu un pas inainte.

Cand ai rabdare cu tine si nu fortezi procesul de invatare si evolutie, vei culege cu satisfactie si roadele. Ai plantat semintele, dar trebuie sa ai si rabdare ca sa creasca.

Cand ai puterea sa ierti si sa nu tii suparare in tine, vei castiga putere si eliberare pentru a face tot ce iti doresti. Resentimentele te tin blocata, nu iti dau voie sa mergi mai departe, sa te bucuri, sa simti, sa iubesti. Elibereaza-te, nu te tine subjugata. Mediteaza, roaga-te, fa ce simti tu ca te ajuta sa te eliberezi de sentimente si emotii negative.

Toate acestea construiesc o atitudine sanatoasa, care e atat de importanta pentru a fi fericita si implinita.

Fara o atitudine sanatoasa, nu poti construi nimic in viata. Nu poti ramane la stadiul de fetita blocata in suparare, neputinta si incompetenta. Tu esti o femeie capabila, o femeie care poate ceea ce-si doreste, care are incredere in ceea ce este si care nu are nevoie de confirmari. Poti sa te corectezi in orice clipa, aceasta este cea mai mare binecuvantare. Tu ai puterea sa schimbi la tine ceea ce nu-ti place, ceea ce te deranjeaza si ceea ce doare.  Sa fii mereu in contact cu tine, cu ce simti, cu ce iti doresti, cu cine esti…si sa nu incetezi nicio clipa sa iti cauti propriul adevar.

Sa te respecti pe tine inseamna sa nu iti tradezi valorile si adevarul interior. Sa traiesti constient si asumat, aliniata la valorile si dorintele tale. Detaseaza-te de ce spun ceilalti, dorinta de a multumi pe toata lumea este ceea ce iti provoaca o mare suferinta, daca nu cea mai mare din lume…

Focuseaza-te pe tine, pe ce iti doresti mai mult, pe descoperirea talentelor din sufletul tau, pe ceea ce vrea sufletul tau cel mai mult. Petrece timp cu tine si descopera-ti adevarul interior si dorintele sincere.

 

Cu aceste ingrediente, iti promit ca viata ta se va echilibra si armoniza foarte frumos! Totul depinde de tine, sa traiesti constient si sa faci tot ceea ce iti bucura inima, tot ceea ce e frumos si adevarat pentru tine. Sa nu te tradezi nicio clipa. Tu esti prima care te poti trada, ceilalti doar iti vor imita comportamentul apoi. Insa totul pleaca de la tine.

O femeie deosebita traieste conectata la ea insasi, la vocatia ei, la ceea ce isi doreste, la misiunea pe care  o are de indeplinit in aceasta viata. Nu se aliniaza cu lucrurile marunte si nici nu le pune la suflet. Si asta pentru ca are multe de spus, de trait, de simtit in aceasta viata.

Ce zici, iti doresti sa fii o astfel de femeie?
Ce simti ca iti lipseste pentru a ajunge sa te simti bine in pielea ta, ainiata cu dorintele si valorile tale?
Astept raspunsul tau intr-un comentariu mai jos!

Te imbratisez,
Diana